vineri, 24 iulie 2009

Ierburi aromatice



In imagine puteti vedea cimbru din gradina proprie! Mai precis este plantat intr-o jardiniera, pe terasa.



Am mai vorbit despre ierburile aromatice si in alte doua post-uri. Dar subiectele s-au axat pe latura medicinala a lor, precum si pe proprietatile benefice in gradina de legume. Aici http://blog-director-de-gradinarit.blogspot.com/2009/04/plantele-medicament-din-gradini.html si aici http://blog-director-de-gradinarit.blogspot.com/2009/04/gradina-moderna-trusa-medicinala.html puteti sa cititi informatiile deja oferite.

Astazi vreau sa va vorbesc despre alte lucruri. Daca va decideti sa cultivati ierburi aromatice, in casa, pe balcon sau in gradina, va sfatuiesc sa alegeti jardiniere, pentru ca sunt comode din toate punctele de vedere. Ajungeti rapid si usor la ele, au spatiu suficient si pot fi mutate usor toamna in casa. Daca alegeti o fereastra insorita, ele vor creste si in casa, in special cimbrul si menta. Oriunde ar fi amplasate, in casa sau afara, au nevoie de lumina circa 8 ore pe zi.

Daca le cresteti pentru a le folosi in bucatarie, pe langa aspectele medicinale si de indepartare a daunatorilor, va sfatuiesc sa le culegeti dimineata, dupa ce roua s-a evaporat. Nu va grabiti sa le culegeti daca sunt imature! Plantele tinere sunt mai iuti uneori, iar aroma lor nu dureaza foarte mult.

Daca le cresteti pentru a le depozita, luna potrivita de cules este august, spre sfarsit. Atunci plantele sunt mature si aroma este la nivelul maxim.

Daca doriti sa recoltati frunzele, atunci trebuie sa o faceti inainte de inflorirea plantei. Florile nu sunt bune de cules daca sunt deschise total, asa ca trebuie sa le urmariti si sa le recoltati cu putin timp inainte. Semintele se recolteaza cand se fac maronii. Daca vreti sa culegeti intreaga planta, atunci e bine sa o taiati inainte sa inceapa ploile de toamna.

Cea mai buna conservare a ierburilor aromatice se realizeaza la frigider. Ca sa le prelungiti durata de conservare, puteti sa le impaturiti intr-o hartie absorbanta si sa le inveliti intr-o folie de plastic, din aceea cu care acoperiti vasele.

Puteti sa mergeti si pe metoda bunicii, adica sa le uscati ca pe vremuri. Le legati tulpinele intr-un mic buchet si le atarnati in camara sau in garaj. Locul trebuie sa fie bine aerisit.

Dupa ce s-au uscat total, le puteti pune intr-o piua si puteti sa le pisati pana devin pudra. Apoi trebuie pastrate intr-un recipient de sticla, inchis la culoare sau intr-un loc umbros, pentru a nu se decolora. Va sfatuiesc sa etichetati fiecare recipient in parte, mai ales daca realizati amestecuri de ierburi aromatice.

Eu am ales pentru patrunjel, marar si menta congelatorul. Da, poate suna ciudat, dar foarte multe ierburi aromatice nu isi pierd savoarea daca le congelati. Ele nu se usuca. Imediat dupa cules se taie marunt si se introduc in congelator, invelite in folie de aluminiu. O alta metoda de conservare la congelator: se iau cutii de plastic pentru gheata, se umplu pe jumatate cu ierburile aromatice taiate marunt si apoi se adauga apa pana la margine. Se fac cuburi de gheata care apoi se pun in pungi de plastic, saci de plastic sau se invelesc in folie de aluminiu. De asemenea, nu uitati sa scrieti pe pachete ce contin.

Alte metode de conservare: in otet, in sare sau in ulei.

O greseala frecventa in bucatarie: ierburile aromatice se adauga la inceputul prepararii. Pentru a nu-si pierde proprietatile, savoarea si mirosul, ierburile aromatice se adauga in mancarea gatita cu aproximativ 15 minute inainte de a termina felul de mancare. In felul acesta, cantitatea adaugata este si mai mica.

Daca le folositi in salate, atunci ideal este sa le presarati sau sa le adaugati cu cel putin 2 ore inainte de consum.



Ierburi aromatice perene: arpagic, cimbru de munte, dafin, leastean, menta, oregano, salvie, tarhon.

Ierburi aromatice anuale: anason, busuioc, cimbru, coriandru, musetel, marar, patrunjel, rozmarin, verbina.

0 comments:

Trimiteți un comentariu

 

Copyright © 2009 Blog Director de Gradinarit
Designed by csstemplatesmarket
Converted to Blogger by BloggerThemes.Net